(Video) Procurorii moldoveni cu ochii pe gruparea criminală „Borman”, aflată sub protecția interlopului Caramalac 

Procurorii moldoveni cu ochii pe gruparea ciminală „Borman”, aflată sub protecția interlopului grigore Caramalac, renato usatii, 

Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţie (INI), au anunțat că a finalizat urmărirea penală pe dosarul grupării „Borman”, în privința a șase membri. Gruparea criminală numără, în total, 70 de membri, dintre care circa 60 sunt dați în căutare sau pe cale de a fi anunțați în căutare. Suspecții sunt cetățeni moldoveni, spanioli și ruși. Aceștia erau specializați în trafic de droguri – în special, hașiș – procurate de pe teritoriul Spaniei și vândute în Federația Rusă. Activitatea infracțională pentru care riscă ani grei de pușcărie era sub protecția interlopului Grigore Caramalac.

În lumea interlopă, Oleg Pruteanu este cunoscut drept lider al grupării. Acesta a fost reținut, împreună cu trei membri, în luna octombrie 2017, într-un supermarket din Chișinău, fiind plasat în arest preventiv. Chiar și la ora actuală, suspectul, folosindu-se de drepturile sale procesuale, refuză să colaboreze.

„PCCOCS și INI au ținut să informeze despre rezultatele investigațiile în privința grupării „Borman”. Urmărirea penală a fost finalizată la sfârșitul săptămânii trecute, iar cauza penală a fost expediată în judecată, încă șase membri ai grupării fiind deferiți justiției. Investigațiile continuă în privința altor membri”, a explicat procurorul PCCOCS Lilian Bacalîm.

Acesta a reiterat că activitatea a început prin anii 2000, însă afacerea propriu-zisă cu hașișul datează din 2012 – atunci când a fost stabilit să fie aduse droguri din Spania în Rusia, prin Republica Moldova – traseu care a fost modificat, ulterior, după ce organele de drept au reținut mai multe capturi considerabile de droguri.

Până la moment, este stabilit că liderii și membrii grupării s-au ales cu venituri de 20 de milioane de lei în urmă înstrăinării drogurilor. „Banii erau legalizați prin diferite căi: prin procurarea imobilelor, a bunurilor mobile, a serviciilor. În cadrul investigațiilor, efectuate cu suportul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul CNA s-a reușit punerea sechestrului pe bunuri în sumă de 8 milioane de lei. Astfel, în cazul unei sentințe de condamnare, bunurile vor fi confiscate în folosul statului”, a adăugat Lilian Bacalîm.

Mai mult, obținerea unor rezultate pe caz a fost posibilă și datorită cooperării cu organele de drept din Spania, Federația Rusia și alte țări europene, pe unde au circulat drogurile. Potrivit lui Gheorghe Ciugureanu de la Inspectoratul Național de Investigație, gruparea „Borman” numără 70 de membri, dintre care 60 urmează sau au fost dați deja în căutare internațională.

Totodată, câțiva suspecți au fost condamnați deja la pușcărie în Federația Rusă, toți activând sub protecția lui Grigore Caramalac, cunoscutul lider în lumea interlopă. În prezent, continuă investigațiile pentru identificarea tuturor membrilor. Dacă vor fi găsiți vinovați, persoanele reținute riscă de la 8 ani la 15 ani de închisoare pentru crearea unei organizații criminale, de la 7 ani la 15 ani închisoare pentru trafic ilicit de droguri și până la 10 ani de închisoare pentru contrabandă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share