Externe

(video) Putin comparat cu Hitler de un veteran: „Sunt impresionat de operațiunea din Crimeea”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ieri, 9 mai, în timpul paradei din Piața Roșie de la Moscova, Vladimir Putin a strâns mâna veteranilor celui de-al doilea război mondial, iar aceștia, la rândul lor i-au mulțumit. În special, unul din eroii acestui război a recunoscut că este impresionat de modul în care liderul de la Kremlin a efectuat „Operațiunea din Crimeea”, transmite replyua.net

Înregistrarea video cu acest moment a apărut în rețeaua globală și a devenit controversată în același moment, mai mulți internauți l-au criticat dur pe acest veteran, spunând că deși a trecut prin război, nu a prea prins la minte.

„Sunt impresionat cu operațiunea pe care ați efectuat-o în Crimeea, bravo!”, a spus pensionarul în timp ce îi luceau medaliile, uitând să lase mâna lui Putin. Rețeaua globală a reacționat imediat, menționând că rușii din nou s-au dat de gol, chiar dacă anterior au declarat că pe peninsulă a avut loc un referendum și vot liber dar nicidecum o operațiune.

Utilizatorii rețelei globale au observat că an de an, veteranii tot întineresc, iar acest video este o înscenare, care va fi promovată insistent de canalele de propagandă de la Kremlin. Alții au amintit că fasciștii la fel îi mulțumeau lui Hitler după operațiunea din munții Sudeți.

loading...

Comments are closed.