(Video) Rușii anunță că au creat o dronă pentru spionaj! Au publicat primul zbor cu ea

După un incendiu la bordul unui submarin secret şi o explozie nucleară în timpul testării unei rachete, Ministerul rus al Apărării publică un filmuleţ de propagandă în care anunţă primul zbor al unei drone de spionaj.

„Drona strategică militară Altius-U a efectua primul său zbor în regim automat sută la sută“, se felicită Ministerul rus al Apărării.

Într-un filmuleţ, drona respectivă poate fi văzută decolând şi survolând zone împădurite, apoi aterizând. Altius-U s-a ridicat până la o altitudine de 800 de metri şi a realizat mai multe manevre timp de 32 de minute, precizează ministerul.

Potrivit unei descrieri, Altius-U poate realiza misiuni de recunoaştere şi are o autonomie de 24 de ore.

Particularitatea constă în utilizarea unui sistem de control prin satelit, care face raza sa de acţiune aproape nelimitată“, se arată în descriere.

Conform presei ruse, Altius-U cântăreşte şase tone şi are o anvergură a aripilor de 28 de metri. Aparatul este fabricat din materiale compozite şi are două propulsoare diesel de 500 CP. Ar avea o rază de acţiune de 7.000 de kilometri.

sursa: adevarul.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share