Actual

VIDEO // SIS prezintă rezultatele perchezițiilor efectuate în privința unor inspectori ai INSP

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS), de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) și angajații Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, au efectuat la 11 mai 2022, percheziții la adresele de domiciliu, birourile și automobilele de serviciu cât și automobilele personale ale unui șef și ale altor doi angajați cu funcții de execuție din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).

Acțiunile de urmărire penală se desfășoară în cadrul a două cauze penale, pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, art. 3302 alin. (1), falsului în declarații, art. 3521 alin. (2) precum și art. 324 alin. (2) lit. b) și c), corupere pasivă (Codul penal al Republicii Moldova).

Precizăm că, acțiunile infracționale ale bănuiților s-au manifestat prin aplicarea diferitor tactici de pretindere şi primire, inclusiv prin extorcare a mijloacelor bănești de la conducătorii auto antrenați în traficul rutier, sume cuprinse între 200 – 600 euro.

Totodată, potrivit materialelor acumulate, a fost constatată o diferență substanțială între averea dobândită și veniturile obținute de către conducătorul din cadrul INSP.

În rezultatul perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate telefoane mobile, un aparat de bruiat GPS, registre, mijloace bănești, inclusiv mai multe obiecte, care prezintă importanță probatorie pentru cauza penală.

Mai mult ca atât, în cadrul perchezițiilor efectuate la unul dintre angajații INSP a fost depistat și ridicat un aparat destinat pentru determinarea concentrației de etanol în aerul expirat, neînregistrat și neverificat metrologic.

Bănuiții au fost reținuți pe un termen de 72 de ore, fiind plasați în izolatorul de detenție preventivă al CNA.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

loading...

Comments are closed.