VIDEO // Socialiștii: Deciziile antisociale ale autorităților PAS duc la sărăcirea populației

Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco a susținut astăzi un briefing în cadrul căruia a criticat deciziile antisociale ale autorităților, care duc la sărăcirea populației.

Deputatul a amintit că la finele lunii decembrie, majoritatea parlamentară a aprobat în mod expres și ”mișelește” bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale și medicale, care, conform legii, trebuiau discutate cel puțin două luni.

Drept urmare, cetățenii s-au pomenit cu noi „surprize” financiare care conduc la înrăutățirea condițiilor lor de trai.

Drept exemplu, Vladimir Odnostalco a vorbit despre achiziționarea mărfurilor prin Internet și livrarea coletelor pe cale terestră și avia în Republica Moldova.

El a amintit că anterior, reprezentanții PAS, fiind în opoziție, au criticat foarte dur reducerea pragului neimpozabil pentru costul coletelor care ajung în țară. Cu toate acestea, astăzi ei reduc semnificativ acest prag – de la 200 la 150 de euro.

Deputatul a menționat că fracțiunea BCS va insista asupra revenirii la norma neimpozabilă din 2022–până la 200 de euro pentru mărfurile care sunt achiziționate în magazinele online.

„Suntem siguri că în acest an vor fi verificate toate microbuzele cu colete pe care reprezentanții diasporei le transmit rudelor lor din Moldova”, a spus deputatul și s-a adresat diasporei. – Stimată diasporă, PAS și președintele Sandu s-au folosit de voi când au avut nevoie de voturile voastre, iar acum au uitat de voi. Aceasta este mulțumirea din partea Maiei Sandu și a guvernării.”

Vladimir Odnostalco a mai atras atenția asupra faptului că sporul „mediatizat” de 1300 de lei la salariu va fi plătit bugetarilor separat de salariu. În același timp, sursa de finanțare nu este asigurată de buget, dar este pusă pe seama autorităților și a bugetelor locale.

„Este vorba doar despre PR politic. Pentru că autoritățile locale vor fi nevoite să reducă din alocațiile sociale, din cheltuieli importante sau să crească taxele locale pentru mediul de afaceri”, a subliniat deputatul.

Potrivit deputatului, spre exemplu raionul Rîșcani va fi nevoit să asigure plata a 7,2 milioane de lei, Fălești – 10,5 milioane, Drochia – circa 30 de milioane de lei, etc.

Deputatul a amintit, de asemenea, despre „surpriza” neplăcută oferită pensionarilor-deținători de patente și fondatori ai întreprinderilor individuale, care în acest an vor fi obligați să cumpere polița medicală, în ciuda faptului că, prin lege, pensionarii și persoanele cu dizabilități trebuie să o primească gratuit.

„Peste 300 de mii de persoane cu vârsta de pensionare au votat pentru guvernul PAS. Mulți dintre ei astăzi sunt nevoiți să vândă în piețe pentru a câștiga ceva bani pentru plata facturilor la utilități, sau procurarea produselor alimentare. Dar această guvernare a decis să-i împovăreze și mai mult, privându-i de dreptul la îngrijiri medicale gratuite. Acest lucru este inuman”, a subliniat deputatul.

Total
0
Shares
Total
0
Share