(video) Șoferi băuți, copii uciși, familii distruse: Ministrul Jizdan vine cu un mesaj, după recentele accidente tragice!

alexandru jizdan, mai, politia moldova, accidente rutiere

Conducerea țării, în special Ministerul Afacerilor Interne (MAI), se arată cu adevărat alarmată de iresponsabilitatea unor șoferi care se soldează cu urmări tragice. Doar în ultimile zile, doi copii au murit în accidente rutiere produse din cauza stării de ebrietate a taților. În acest sens, ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, a dat de înțeles că sistemul este nevoit să tragă o linie și să schimbe abordarea, scrie realitatea.md.

„Trăim într-o țară unde lumea privește lucrurile diferit. Avem cetățeni plecați peste hotare, unde respectă regulile de circulație europene, dar atunci când se întorc acasă – le încalcă. Nu-și cuplează centura, deși aceasta îți protejează viață”, s-a arătat nedumerit ministrul în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la Canal2.

Pe lângă faptul că, acum, se propune înăsprirea legislaţiei, astfel încât şoferii care urcă beţi la volan să rămână imediat fără permisul de conducere de un termen de până patru ani, iar pentru a-l recupera, să susţină din nou examenele, urmează să se întreprindă și un șir de măsuri.

„Vom veni cu imagini de la tragedii care șochează, astfel încât oamenii să înțeleagă consecințele și că nu trebuie să urce beți la volan. Va fi modificat Codul Contravențional, Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Vom schimba abordarea! Vom prezenta informația, astfel încât oamenii să primească o doză de stres. Cu cât mai mare este funcția, cu atât mai dură trebuie să fie aplicarea legii față de șofer, a explicat Alexandru Jizdan.

Mai mult, acesta a ținut să precizeze că înăsprirea pedepselor vine doar în beneficiul tuturor cetățenilor. „Altfel nu mai știm cum să mai aducem aceste mesaje. Noi vrem să protejpm oamenii și ei trebuie să înțeleagă asta. Orice persoană nu trebuie să urce în mașină în caz că știe că șoferul se află în stare de ebrietate. Noi nu învățăm lecțiile! De când tot vorbim despre scaunul de protecție pentru copii, însă în unul din accidentele recente, mama s-a urcat cu copilul pe bancheta din față. Dacă este să numărăm câți copii au murit, vreau să spun că pentru mine și pentru sistem este foarte dureros”, a conchis ministrul.

Amintim că, în noaptea de 22 mai, un angajat al Administrației Naționale a Penitenciarelor a tamponat o mașină la Orhei în care se afla un bebeluș de 3 luni. Bărbatul s-ar fi aflat în stare avansată de ebrietate în momentul producerii accidentului și ar fi încercat să-și rezolve problema cu legitimația de serviciu.

Pe data de 25 mai, între satele Romanovca și Pepeni Noi din raionul Sângerei, un șofer, conducând un automobil de model „Opel Vectra” în stare avansată de ebrietate şi fără permis de conducere, a derapat de pe drumul acoperit cu pietriş şi a intrat într-un copac de pe marginea carosabilului.  În urma impactului, soția de 19 ani, a decedat pe loc, iar fetiţa de aproape un anişor a murit în secţia de reanimare a spitalului raional din Sângerei.

Mai târziu, în noaptea de 26 spre 27 mai, un bărbat, aflându-se la volanul automobilului de model „Mazda” și avându-i ca pasageri pe soția și bebelușul lor, s-a tamponat într-un panou de publicitate. În consecință, el și soția însărcinată s-au ales cu leziuni corporale, fiind transportați la spital, iar copilul a decedat în scurt timp la spital.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share