VIDEO // Tănase, indignat de modul în care PAS “și-a bătut joc” de Larisa Manole

Comportamentul și acțiunile majorității PAS sunt tot mai des criticate de către experți și reprezentanți ai societății civile. Expertul internațional în Justiție, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, într-o postare pe rețelele de socializare s-a revoltat de modul în care deputații PAS “și-au bătut joc” de membra Consiliului Audiovizualului (CA), Larisa Manole.

“Eu vreau sa înțeleg niște lucruri. Pentru ce și-au bătut joc în halul asta de Larisa Manole? Cu ce a greșit ea față de oamenii buni? Larisa a luptat până la CEDO împotriva cenzurii la TRM, impuse pe vreme lui Voronin. Nu are nici o afiliere politică, oligarhică, corecțională, interlopă, cosmică, esoterică sau de alt gen cu nimeni! Pentru ce au umilit-o în halul acesta ?”, scrie Tănase.

Fostul președinte al CC se arată nedumerit și de practicile staliniste pe care le folosesc deputații PAS.

“Respingerea unui raport de activitate peste un de la aprobarea aceluiași raport de către Parlament (!), în ce limite legale și raționale se încadrează? În lumea civilizată răspunderea se individualizează. Doar pe vremea lui Stalin exista răspundere colectivă. În ce manual de drept au găsit parlamentarii noștri dragi astfel de sancțiuni ca “demisia in corpore”? Aș fi curios să vad măcar o țară în lume unde există astfel de sancțiuni!”, a mai scris Tănase.

Amintim că joi, 11 noiembrie, în Parlament a fost audiat raportul CA pentru 2020, iar drept urmare, prin votul majorității PAS, toată conducerea CA a fost demisă. În timpul dezbaterilor, declarațiile deputaților PAS au făcut-o pe membra CA, Larisa Manole, să plângă, iar președintele Parlamentului, Igor Grosu, a luat-o râs, spunând că ține “discursuri lacrimogene”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share