VIDEO // Un autocar cu turiști moldoveni, implicat într-un grav accident în Egipt. Mai mulți oameni au fost răniți

Un autocar cu turiști moldoveni a fost implicat într-un accident în Egipt. Accidentul ar fi avut loc în dimineața de 19 februarie, iar la fața locului au intervenit mai multe ambulanțe.

Potrivit martorilor, mai multe persoane ar fi fost rănite.

„Era ora șapte când ni s-au verificat pașapoartele la zona de control și la un moment dat autocarul în care mă aflam a făcut cale întoarsă. Nouă nu ni s-a explicat nimic…ca peste vreo câteva minute să înțelegem că la vreo 20 km distanță de noi (tunel 85)s-a produs acest accident, iar autocarul nostru a venit să ia câțiva dintre turiști pentru a-și continua călătoria. Când am ajuns acolo erau deja mai multe ambulanțe și mașini ale poliției. Erau oameni răniți, câțiva dintre ei au fost preluați de ambulanțe. Doi soți aflați în acel autocar ne-au povestit că șoferul ar fi circulat cu viteză și ar fi adormit la volan. El ar fi fost aruncat prin parbriz în urma impactului”, a scris Veronica Purice pe pagina sa de Facebook.

Ministerul de Externe a oferit mai multe detalii despre accidentul grav din Egipt, în care a fost implicat un autocar cu turiști. Incidentul produs pe autostrada Sharm el-Sheikh – Cairo, în Republica Arabă Egipt. La bordul autocarului se aflau doi cetățeni ai Republicii Moldova, un bărbat, în vârsta de 35 de ani și o femeie, în vârsta de 31 de ani.

Numărul total al persoanelor rănite se ridică la 21 de persoane din Ucraina, Kazahstan, Federația Rusă și Egipt, cărora le-a fost acordată asistența necesară, informația fiind confirmată de Administrația centrală pentru îngrijiri urgente din Egipt.

Reprezentanții Ministerului de Eterne a precizat că cetățenii Republicii Moldova sunt în afara oricărui pericol.

sursa: TV8.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share