VIDEO // Un bărbat cu o grenadă în mână a intrat în sediul Guvernului de la Kiev și a amenințat că o va detona: “Eu nu plec de aici viu”

Un individ neidentificat a intrat cu o grenadă în sediul Guvernului de la Kiev și a amenințat că o va detona înăuntru, a anunțat poliția ucraineană, informează Observatornews.ro

Forțele speciale au înconjurat clădirea și au anunțat că individul care amenința că detonează o grenadă a fost reținut. Numele lui este Vladimir Prokhnic, scrie presa locală, și ar fi participat la luptele din Donbas, ce au izbucnit în 2014 între separatiști și armata ucraineană. Mai mult, acesta ar fi primit Ordinul de Curaj de la fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko.

Într-un filmuleț apărut pe Twitter se poate observa cum bărbatul ține grenada în mâna dreaptă și încearcă să-i țină la distanță pe cei din jur. Nu este clar, până la acest moment, dacă grenada este una reală, a declarat ministrul de Interne din Ucraina, pentru AFP. “Eu nu plec de aici viu, merg la închisoare 10 ani”, se aude spunând individul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share