VIDEO // Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce a vânat ilegal un bursuc

Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce a vânat ilegal un bursuc, vânarea căruia este interzisă prin lege ca fiind o specie pe cale de dispariție în Republica Moldova.

În urma cercetărilor, polițiștii din Strășeni au stabilit că suspectul ar fi instalat lanțuri în preajma vizuinilor din ocolul silvic Căpriana din Strășeni și a vânat ilegal bursucul care, conform legii regnului animal, este inclus în Cartea Roșie Internațională.

Prejudiciul cauzat se ridică la 10 800 de lei.

Ca urmare a percheziției la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat și ridicat 11 borcane cu grăsime de bursuc, a câte 100 de grame fiecare, pregătite pentru vânzare. Un borcan se vindea cu aproximativ 1000 de lei.

Bărbatul este cercetat penal în libertate pentru vânat ilegal.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de la 27 500 la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share