VIDEO // Un bărbat din Călărași a încercat să mituiască un echipaj al INSP

Astăzi, în jurul orei 10:00, la intrarea în comuna Cojușna, oamenii legii au fixat cu aparatul TruCam un automobil de marcă ”Nissan”care a depășit limita de viteză permisă pe segmentul dat.

Inspectorii de patrulare au stopat automobilul, la volanul căruia se afla un bărbat de 34 de ani din Călărași. Testat cu aparatul Drager acesta avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 0.93 mg/l.

Pentru a nu fi documentat pentru încălcările comise, șoferul a încercat să corupă polițiștii, lăsând pe bancheta din față a automobilului de serviciu mai multe bancnote, în sumă de 20 000 de lei.

La fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de poliție Buiucani, SPIA și DIE pentru documentarea cazului.

Șoferul urmează a fi cercetat pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat, pentru depășirea limitei de viteză și pentru corupere activă cu ridicarea permisului de conducere.

Poliția Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să respecte prevederile legislației, să fie integri și să-și asume propriile acțiuni.

Amintim că oferirea mitei unui angajat cu funcție publică se documentează penal, iar persoana riscă amendă sau chiar închisoare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share