VIDEO // Un colaborator al Inspectoratului General de Carabineri, reținut pentru trafic de droguri

Ofițerii SPIA, INI și IGC, în colaborare cu procurorii PCCOCS și Procuraturii mun. Chișinău, în baza materialelor și informației preliminare deținute, pe parcursul perioadei noiembrie 2020 – ianuarie 2021, au documentat acțiunile pretins ilegale ale unui grup criminal specializat în traficul ilicit de droguri în care figurează și militari prin contract, funcționari ai Inspectoratului General de Carabineri (IGC) al MAI.

În speță, acțiunile grupului s-au exprimat prin punerea în circulație a substanțelor narcotice de tip marijuana, hașiș, LSD și ecstasy către consumatori de droguri, inclusiv militari prin contract ai IGC.

Astfel, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, a fost inițiată cauza penală în baza elementelor componenței de infracțiune prevăzute de art. 2171 alin. (3) lit. lit. b), d), e) și f) Cod penal, ,,Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”, ce prevede  pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

La 25.01.2021, subsidiar efectuării măsurilor speciale investigații, a fost reținut în flagrant delict un bănuit, funcționar al IGC. În rezultatul percheziției corporale, au fost depistate și ridicate pachete cu masa vegetală asemănătoare cu marijuana, pastile ecstasy și telefonul mobil utilizat la săvârșirea infracțiunii. Concomitent, în rezultatul perchezițiilor la domiciliul altui membru al grupului au fost depistate și ridicate 800 doze de LSD, 200 gr. de marijuana, 5 gr. de substanță asemănătoare cu hașiș, 1 pastilă ecstasy, cântarul și accesoriile pentru ambalarea dozelor de droguri pentru comercializare. Astfel, valoarea estimativă a drogurilor eliminate din circuit sunt estimate la 200 000 MDL.

Consecvent, funcționarul IGC și complicele acestuia au fost arestați pentru 20 și respectiv 30 zile.

În continuare, sunt întreprinse acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cu referire la caz și identificarea tuturor complicilor.

În acest context, SPIA condamnă vehement implicarea funcționarilor MAI în comercializarea și consumul substanțelor narcotice și menționează că vor fi concentrate eforturile tuturor subdiviziunilor MAI în scopul eradicării viciilor sociale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share