VIDEO // Un complex sportiv al Armatei Naționale a fost dat astăzi în exploatare

Complexul sportiv renovat din Regimentul de Stat Major „General de brigadă Nicolae Petrică” a fost dat, astăzi, în exploatare.

La ceremonia de deschidere a edificiului au participat ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc, comandantul Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, reprezentanţi ai direcţiilor Marelui Stat Major, precum şi militari din diferite unităţi.

În cadrul evenimentului, ministrul Gaiciuc a menţionat că complexul sportiv va fi, cu siguranţă, un loc unde militarii în termen şi pe contract vor putea beneficia de condiţii bune pentru a se antrena. „Vreau să mulţumesc tuturor specialiştilor din cadrul Agenţiei Asigurare Resurse şi Administrare Patrimoniu şi operatorilor economici care au fost responsabili de îndeplinirea lucrărilor de renovare, precum şi de dotarea infrastructurii cu utilaj şi inventar sportiv modern. Cu siguranţă, aici militarii se vor putea antrena în condiţii bune şi ulterior, vor obţine rezultate înalte la diferite campionate”, a declarat Victor Gaiciuc.

Potrivit locotenent-colonelului Tudor Laşcu, din cadrul Agenției Asigurare Resurse și Administrare Patrimoniu a Ministerului Apărării, renovarea complexului sportiv a demarat în anul 2018. Acesta dispune de săli de lupte, de forţă, de jocuri sportive pentru volei, baschet şi mini-fotbal, dar şi de un bazin cu dimensiunea de 25 metri, vestiare, cabine de duş şi punct medical.

Sursa a menţionat că, în ultima perioadă, au fost reparate majoritatea edificiilor de pe teritoriul Taberei Militare, inclusiv cantina, centrul de cultură, clasele de instruire, birourile de serviciu, încăperile administrative şi de gardă, cazarmele, blocurile sanitare şi altele.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share