(video)Un fost șef de la Primăria Chișinău a fost condamnat la 7 ani pentru înstrăinarea unui imobil

primaria capitalei, coruptie primaria chisinau, coruptie chisinau, petru gontea condamnat, politicieni condamnati

Petru Gontea, fost şef al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare din cadrul Primăriei Chişinău, a fost condamnat de către Judecătoria Chișinău la 7 ani cu executare. Gontea se face vinovat pentru că ar fi transmis un imobil din centrul istoric al capitalei în posesia fostului vicedirector al Departamentului controlului vamal, Sava Maimescu. Ex-funcționarul pledează nevinovat și a atacat sentința la Curtea de Apel Chișinău.

Dosarul a fost intentat de către procurorii Anticorupție, care susțin că infracţiunea ar fi fost comisă în anul 2006, când Petru Gontea deţinea funcţia de şef al Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.13 din Chişinău, transmite Crimemoldova.

Deşi există o decizie a Consiliului Municipal Chişinău din 2001, privind transmiterea imobilului de pe strada Lazo nr.10 la balanţa SRL Avent, Petru Gontea i-a ajutat pe soţii Sava şi Elena Maimescu să devină proprietari ai imobilului, inclusiv şi ai terenului, care a fost dat agentului economic. Pentru cele 2 bunuri, cuplul a achitat la bugetul local aproximativ 19 mii de lei.

Petru Gontea a comunicat că inițial a avut loc un proces civil inițiat de către SRL Avent, după care a fost intentat dosar penal pe numele său.

Totodată, Crimemoldova scrie că potrivit documentelor cadastrale, imobilul are suprafaţa de 270 de metri pătraţi, iar din 13 octombrie, 2017, se află sub sechestru. Totodată, o parte din construcţia respectivă este amplasată pe terenul de pe strada Serghei Lazo nr.12, al cărui proprietar, din decembrie 2006, este cunoscutul fotbalist, Radu Rebeja. Imobilul este vechi şi nu mai poate fi folosit pentru trai, însă terenul prezintă interes. În centrul capitalei, preţul unui ar pentru construcţii este de circa 20 de mii de euro.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share