Politică

VIDEO // Un lider socialist dezvăluie care este scopul real al Blocului comuniștilor și a socialiștilor

Pinterest LinkedIn Tumblr

PSRM salută decizia PCRM de a răspunde pozitiv la apelul socialiștilor cu privire la crearea Blocului Electoral al Socialiștilor și Comuniștilor. Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, a declarat, la NTV Moldova, că scopul acestui bloc este de a câștiga alegerile și de a restabili statul de drept în Republica Moldova, informează NTV

Deputatul a menționat că PSRM a lansat decizia de a crea un bloc de stânga în urma discuțiilor și solicitărilor care au venit din partea cetățenilor. Potrivit lui Furculiță, invitația rămâne deschisă și pentru alte forțe politice de stânga cu viziuni orientate spre interesele naționale.

”Este un succes și vreau să felicit votanții de stânga că în sfârșit nu vor fi puși în fața dilemei pe cine să aleagă. Este un bloc puternic care le va reprezenta interesele. Electoratul de stânga va înțelege că este important să iasă la alegeri și să ia o decizie care va decide viitorul țării în care trăiesc”, a declarat Furculiță.

Deputatul PSRM a menționat că ambele formațiuni politice au aceleași viziuni asupra felului cum trebuie dezvoltată țara, cum trebuie apărate interesele cetățenilor și care sunt pericolele care planează asupra suveranității țării.

Furculiță a amintit că în perioada guvernării PCRM economia a fost revigorată, țara a fost scoasă de sub dependența instituțiilor financiare internaționale, au fost oprite privatizările ilegale, a fost asigurată stabilitatea financiar-bancară și restabilită ordinea de drept în țară.

Corneliu Furculiță a mai declarat că la această etapă se poartă discuții despre lista electorală a Blocului și cu siguranță în ea se vor regăsi doar membri PSRM și PCRM. Potrivit deputatului, primii în listă vor fi reprezentanții conducerii acestor formațiuni.

Liderul fracțiunii PSRM s-a arătat convins că Blocul Electoral al Socialiștilor și Comuniștilor va lua majoritatea mandatelor în Parlament.

Citește și: VIDEO // Renato Usatîi nu mai are susținerea alegătorilor de stânga. Care este motivul

loading...

Comments are closed.