(Video) Un moldovean a alergat 170 de kilometri la ultramaratonul de pe Mont-Blanc, în mai puțin de două zile

iulian bercu, Un moldovean a alergat 170 de kilometri în cadrul ultramaratonului de pe Mont-Blanc, munte franta, run for run, sport moldova 

A avut de înfruntat mii de metri de pante din munţii Alpi, frig, soare şi ploaie, dar a reuşit să ajungă cu bine la finiş. Vorbim despre Iulian Bercu, primul moldovean care a alergat 170 de kilometri în cadrul ultra maratonului de pe Mont-Blanc. După 38 de ore şi 21 de minute, istovit de puteri, şi-a atins ţinta şi… a cerut o bere, scrie publika.md.

Două nopți și o zi, 2561 de sportivi amatori din toate colţurile lumii au trăit momente de dificultate, durere, dar şi bucurie în timp ce au escaladat Mont Blanc. Ei s-au ridicat la înălţimi la care chiar şi în luna august, zăpada nu se topeşte, iar priveliştea taie respiraţia. Iulian Bercu spune că din cauza dificultaților întâmpinate a fost pe punctul să renunţe la cursă de două ori, dar în cele din urmă a găsit puteri şi voinţă şi a continuat să alerge.

“Mulţumesc mult. A doua oară când am vrut să abandonez, în Elveţia am intrat în sală şi pe ecran au apărut spoturile”, a declarat Iulian Bercu.

Primul la linia de finiş a ajuns Xavier Thevenard, o supervedetă a ultramaratonului montan. Francezul e singurul om care pe parcursul ultimilor ani a câştigat toate cursele din cadrul Ultra-Trail du Mont-Blanc. El a fost urmat de Robert Hajnal din România, care a parcursul ultimii kilometri cu drapelul ţării pe umăr. Românul a terminat competiţia în 21 de ore, 31 de minute.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share