VIDEO // Un ofițer al IP Râșcani, reținut în flagrant delict cum primea mită 5000 EURO

Ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în colaborare cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție au documentat acțiunile pretins ilegale comise de un ofițer al Inspectoratului de Poliție Râșcani al Inspectoratului General de Poliție (IGP) al MAI.

Astfel, acțiunile infracționale s-au exprimat prin faptul că, funcționarul vizat a pretins și primit de la denunțător mijloace financiare în valoare de 5000 EURO. În speță, funcționarul IP Râșcani intenționa să adopte o soluție favorabilă în cadrul unui proces penal inițiat pe faptul pretinselor acțiuni ilegale de jaf și conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.

În repercusiune, ofițerii SPIA, sub egida procurorilor, în temeiul bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunii, au reținut făptuitorul, în flagrant delict, în timpul pretinderii şi primirii mijloacelor financiare.

Consecvent, dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unități convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

În continuare, sunt efectuate acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, în scopul stabilirii tuturor circumstanţelor cu referire la caz.

În acest context, SPIA apelează la disponibilitatea conlucrării interinstituţionale, pentru a combate flagelul ilegalităţilor. Totodată, SPIA îndeamnă cetăţenii să evite participarea la infracţiuni de corupere. În cazul în care cunosc sau se pretinde a fi implicaţi în acţiuni de corupţie, să apeleze linia anticorupţie 1520.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share