VIDEO // Un șofer a ajuns cu mașina în lac în timp ce se deplasa spre serviciu

Clipe de panică pentru un șofer din sudul țării. Acesta a derapat cu mașina de pe traseu și a fost aruncat direct într-un lac de la marginea drumului.

Cazul a avut loc în prima jumătate a zilei de 09 decembrie, pe un drum dintre localitățile Congaz și Svetlîi din raionul Comrat. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, șoferul ar fi derapat din cauza drumului care se află în proces de reparație.

Imediat după cele întâmplate, șoferul a sunat la 112, iar un echipaj de patrulare care se afla nu departe de locui accidentului a venit la fața locului. Aceștia au înregistrat cazul și au stabilit că șoferul de 26 de ani nu se afla în stare de ebrietate în momentul când s-a produs totul, iar mașina lui era echipată cu pneuri de iarnă.

Din fericire, acesta nu a suferit careva traume. La fața locului a fost chemată și o echipă de evacuare, care au scos automobilul la mal.

Sursa: echipa.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share