VIDEO // UPDATE: INSP oferă detalii despre reținerile cu scandal de noaptea trecută

Aseară, în jurul orei 21:00, fiind implicați în serviciu pe strada Petricani din capitală, inspectorii de patrulare au observat un automobil de marcă Audi, care a trecut la culoarea roșie a semaforului.

Imediat automobilul a fost stopat. La volan se afla o tânără de 19 ani, iar pe bancheta din spate încă 5 femei, printre care și o minoră de 12 ani. La solicitarea de a prezenta actele, tânăra care conducea mașina a refuzat categoric, coborând din automobil împreună cu pasagerele, care au început să filmeze, să se comporte agresiv și să numească angajații poliției cu cuvinte necenzurate.

Ținând cont de faptul că toată scena se petrecea sub ochii unui bebeluș, aflat și el în mașină, polițiștii le-au cerut femeilor de nenumărate ori să se calmeze, însă ultimele nu au reacționat.

În situația creată, ofițerii au fost nevoiți să aplice mijloacele speciale – gazele lacrimogene, care au acțiune de moment și nu provoacă consecințe sănătății. Celei mai agresive i-au fost aplicate cătușele.

La fața locului au intervenit câteva echipaje de la Direcția de poliție Centru și BPRO, pentru a le escorta la Inspectoratul de Poliție Rîșcani. Ulterior, s-a stabilit că mașina aparține mamei fetei aflate la volan, aceasta fiind și una dintre pasagere, care cu câteva zile în urmă a fost sancționată de ofițerii INSP pentru ignorarea culorii roșii a semaforului.

În consecință, au fost pornite trei proceduri contravenționale. Proprietarei autovehiculului pentru predarea conducerii vehiculului către o persoană care nu are permis de conducere sau dovada înlocuitoare, cu drept de circulație; iar tinerei de la volan pentru condus fără permis de conducere sau dovada înlocuitoare, cu drept de circulație, precum și neglijarea semnalului de interzicere al semaforului.

Citește și: VIDEO // Rețineri nocturne în capitală. Mai mulți tineri, urmăriți și încătușați în stradă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share