Politic

(Video) Valeriu Munteanu regretă сă blocul ACUM negociază funcții cu PSRM

Pinterest LinkedIn Tumblr

Fostul candidat al blocului politic ACUM la funcția de deputat, Valeriu Munteanu, regretă că Năstase și Maia Sandu negociază funcții în stat cu Partidul Socialiștilor. Mai concret, pentru a face alianță, PAS cu DA și PSRM nu se pot înțelege cum să împartă funcțiile de Prim-ministru și de Președinte al Parlamentului.

„M-am scăldat în apa asta de multe ori, eu am fost parte la multe coaliții din 2010 încoace, și multe chestiuni le-am considerat incorecte. Întinderea firului până la nesfârșit pe funcții a fost o chestie greșită”, a spus aseară Valeriu Munteanu, invitat la emsiunea Punctul pe Azi la TVR Moldova.

„Când am venit la blocul ACUM, ei au spus în felul următor: Stimați colegi, noi vom face altă politică, nu mai vorbim despre funcții, că aceasta este o chestie contraproductivă și vom vorbi despre principii și valori (vorba lui Marian Lupu). Din păcate, vedem că ajungem exact la aceleași chestii: cui funcția de președinte a Parlamentului? cui funcția de Prim-ministru? și nicăieri în acest discurs nu există pericolul velicorus, care foarte clar s-a înțeles care va fi nota de plată care o va solicita Moscova pentru o alianță PSRM-ACUM”, a declarat Munteanu.

Ieri, 4 iunie, la negocieriile dintre blocul ACUM și PSRM, Năstase și Maia Sandu le-a cerut socialiștilor ambele funcții, și de Premier și de Speaker, însă Zinaida Grecianîi a spus că ar fi corect ca o funcție să revină PSRM iar alta blocului ACUM. Într-un final, negocierile dintre aceste partide nu au avut nici un rezultat, însă ei au promis că vor continua discuțiile pe parcursul săptămânii curente. De notat că blocul ACUM are 26 de deputați în Parlament, iar PSRM – 35 de deputați.

Amintim că după vizita de luni a Comisarului european Johanes Hahn la Chișinău, oficialul de la Bruxelles a declarat că UE va susține un guvern de coaliție, iar alegerile parlamentare anticipate vor avea efecte politice și economice negative pentru Republica Moldova.

loading...

Comments are closed.