Politică externă

VIDEO // Vladimir Putin spune că poporul ucrainean nu este ”neprietenos”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Vladimir Putin a fost întrebat în cadrul tradiționalei Linii Directe de ce Ucraina, care dă dovadă de ostilitate față de Rusia, nu a fost inclusă în lista țărilor neprietenoase, informează Sputnik.md

Președintele Federației Ruse a răspuns că nu consideră poporul ucrainean este unul neprietenos.

„Eu nu consider că poporul ucrainean este neprietenos. Noi suntem un tot întreg: și rușii, și belarușii și ucrainenii. Am să scriu și un articol analitic despre acest lucru și sper că și în Rusia, și în Ucraina oamenii îl vor citi și vor afla poziția noastră”, a menționat liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin consideră că toate atitudinea ostilă față de Moscova vine de fapt din partea conducerii acestei țări.

„Conducerea Ucrainei este evident neprietenoasă, că altfel nu îmi pot explica legea despre popoare care a ajuns în Rada Supremă, în care poporul rus este declarat neprietenos. Limba rusă este complet exclusă din viața de zi cu zi a oamenilor. Vreau să spun că peste tot sunt oameni cu mintea îngustă, naționaliști extremiști. Rezultatele acțiunilor lor sunt distructive. Se adoptă legi absolut neconstituționale”, a mai spus oficialul rus.

Vladimir Putin a mai declarat că toate deciziile importante în această țară nu sunt luate la Kiev, ci în afara Ucrainei.

„Zelenski și-a lăsat țara sub conducerea completă a Occidentului. Întrebările-cheie sunt decise la Washington, iar celelalte la Berlin sau Paris”, a remarcat șeful statului rus.

Guvernul rus a aprobat lista cu ”ţări neprietenoase” față de Rusia – alcătuită din state străine care ”comit acţiuni neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse, a cetăţenilor Federaţiei Ruse sau a persoanelor juridice ruse”.

Amintim că în luna mai Guvernul rus a aprobat lista cu ”ţări neprietenoase” față de Rusia. Lista cuprinde doar două țări – Statele Unite ale Americii şi Republica Cehă.

Citește și: Peskov despre incidentele din Marea Neagră: Putin este gata să facă totul pentru a proteja Rusia

loading...

Comments are closed.