(video)După foamete și criză economică fără precedent Venezuela e lovită de o nouă năpastă: Cutremur de magnitudine 7,3

Un cutremur de magnitudine 7,3 s-a produs marţi în nordul Venezuelei şi ar putea fi urmat de tsunami, transmite Reuters.

US Geological Survey (USGS, serviciul de monitorizare geologică din SUA) a precizat că mişcarea seismică a avut loc la 123,11 km sub suprafaţa scoarţei terestre. Centrul american pentru tsunami în Pacific a apreciat că este posibil să se declanşeze mai multe tsunami mici de-a lungul coastei de nord a Venezuelei, în apropierea epicentrului, transmite Agerpres.

Jessica Turner, geofizician în cadrul USGS, a precizat că adâncimea mare amortizează o parte din efecte, dar un cutremur de o asemenea magnitudine va produce probabil daune, având în vedere şi vulnerabilitatea construcţiilor din zonă.

Ministrul venezuelean de interne, Nestor Reverol, a transmis însă prin internet că nu s-au raportat imediat pagube materiale sau informaţii despre eventuale victime.

Reuters relatează că seismul a fost resimţit şi în capitala venezueleană, Caracas, precum şi în insule la vest şi la nord de epicentru, cum ar fi Trinidad şi Tobago sau Saint Lucia.

Total
0
Shares
Total
0
Share