Vlad Plahotniuc anunță o platformă de discuții pentru organizarea alegerilor! Societatea civilă este invitată să vină cu propuneri

În cadrul briefingului săptămânal organizat de către Partidul Democrat din Moldova, președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat că în cadrul ședinței s-a cerut deputaților și președintelui Parlamentului, în deosebi stabilirea unei date concrete a alegerilor parlamentare și votarea acesteia în Parlament.

Totodată, Vlad Plahotniuc a anunțat că un aspect deosebit de important al alegerilor este caracterul democratic al acestuia. Prevenirea falsificărilor, a finanțărilor de peste hotare a partidelor și alte încălcări, nu vor putea avea loc în cadrul alegerilor parlamentare.

Pentru a monitoriza și de a evita astfel de încălcări, va fi creat un grup de lucru în care vor fi invitați să participe reprezentanți din cadrul Parlamentului, a societății civile dar și a instituțiilor de profil. Cetățenii trebuie să aibă garanția respectării votului oferit.

Am analizat mai multe propuneri, venite inclusiv din partea societății civile, dar și a diasporei, propuneri care au drept scop consolidarea caracterului democratic al scrutinului, prevenirea oricărei încercări de fraudă, şi desigur prevenirea finanțărilor netransparente sau a activităților ilegale în campania electorală și, prin urmare, am solicitat colegilor din Parlament să creeze un grup de lucru privind organizarea alegerilor într-un mod democratic și transparent.” a declarat Vlad Plahotniuc.

Pe lângă experți din țară, în grupul de monitorizare a alegerilor vor fi invitați și reprezentanți din partea organizațiilor și instituțiilor internaționale pentru o transparență mai mare a scrutinului electoral.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share