Vladimir Cebotari răspunde criticilor: “În timp ce guvernele precedente închideau școli, noi încercăm să ținem tinerele familii acasă”

PDM, Salariile angajaților din administrația publică locală vor crește cu până 50 la sută în acest an, primari moldova, vlad cebotari

Vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Cebotari a venit cu o reacție pe Facebook în care a adresat câteva întrebări criticilor proiectului “Prima Casă”, menționând totodată că acesta este unul care în primul rând are scopul de a ține familiile tinere aici, acasă, în Moldova.

Vladimir Cebotari recunoaște că orice proiect, acțiune nu doar a Guvernului implică careva riscuri și necunoscute. Cu toate acestea, guvernarea ar fi suficient de competentă pentru a lua măsurile necesare în a reduce riscurile posibile. Însuși procesul de guvernare în opinia fruntașului democrat necesită luarea unor decizii dure și mai puțin populare uneori, dar cu toate acestea, necesare pentru popor și cetățeni.

Noi nu doar vorbim, noi lucrăm ca oamenii să dorească să trăiască in Moldova, pentru că e firesc că oamenii aleg să trăiască în țări unde e mai ușor să cumperi o casă, să poți duce copii la grădinițe și scoli bune, unde au servicii medicale de calitate, unde sunt drumuri bune, etc..” spune Cebotari în mesajul său.

Vicepreședintele PDM prezintă și dovezile celor spuse mai sus. Pentru a îmbunătăți situația cetățenilor au fost inițiate mai multe proiecte de reparație a școlilor, drumurilor, modernizare a apeductelor, îmbunătățirea serviciilor medicale. Unul din cele mai importante și reușite proiecte este “Prima Casă”, în opinia lui Cebotari, în cadrul căruia aproximativ 500 de familii tinere au intrat în propria lor casă accesând acest proiect.

Cebotari amintește că în trecut, au fost guverne care puneau accent pe calculele matematice și nu pe confortul oamenilor. Astfel decideau să închidă școlile, acesta la rândul său la fel fiind un motiv pentru care unele tinere familii părăseau Moldova.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share