Vladimir Putin: Rusia nu încearcă să divizeze Uniunea Europeană

Vladimir Putin, Rusia nu încearcă să divizeze Uniunea Europeană, moscova bruxelles 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, face astăzi o vizită în Austria – prima sa vizită bilaterală în Occident de anul acesta. Cu această ocazie, el a acordat luni un interviu radioteleviziunii austriece ORF, preluate de Reuters, în care susţine că Moscova nu încearcă să divizeze Uniunea Europeană.

“Nu urmărim obiectivul de a diviza nimic şi pe nimeni în UE. Suntem mult mai interesaţi ca UE să fie unită şi înfloritoare, deoarece UE este cel mai important partener comercial şi economic al nostru”, a afirmat liderul de la Kremlin.

Putin nu a mai fost într-o vizită bilaterală într-o ţară UE din iulie anul trecut, când a mers în Finlanda. Acum, el marchează oficial 50 de ani de la primul acord de furnizare a gazelor între compania rusă Gazprom şi cea austriacă OMV şi are pe agendă participarea la o conferinţă cu oameni de afaceri din ambele ţări. Latura politică va avea însă greutate în convorbirile oficiale.

Relaţiile Rusiei cu UE sunt tensionate după anexarea Crimeei, urmată de sancţiuni europene împotriva Moscovei. Pe lângă rolul jucat în Siria şi în rebeliunea separatistă din estul Ucrainei, a intervenit şi episodul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal la Londra. Regatul Unit a acuzat Rusia că a folosit o substanţă neurotoxică împotriva fostului său agent secret, iar majoritatea statelor membre ale UE s-au alăturat sancţiunilor britanice impuse Moscovei după incident şi au expulzat diplomaţi ruşi. Austria face parte din minoritatea europeană care nu a luat astfel de măsuri.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share