Vladimir Voronin nu are de gând să cedeze conducerea PCRM

vladimir voronin, voronin si natalia morari, voronin tv8, voronin pcrm, voronin presedinte, voronin deputat, deputati comunisti

Liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, spune că deocamdată nu pregătește un succesor pentru funcția de președinte al PCRM. Politicianul spune că mai are puteri să se afle în fruntea formațiunii. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

Liderul comuniștilor a menționat că ceea ce ține de funcția de conducere a formațiunii se decide în cadrul congresului formațiunii și este o chestiune de timp. Potrivit lui, la congresul partidului se va decide atât problema funcției de președinte, cât și strategia de participare în campania electorală pentru alegerile parlamentare. „Aceasta nu este funcția mea, este funcția tovarășilor mei și a echipei”, spune președintele PCRM.

Totodată, liderul comuniștilor susține că de nenumărate ori i s-a propus să fie modificată denumirea partidului. „Din momentul creării partidului nostru, care anul acesta pe 22 octombrie împlinește 25 de ani, au existat în permanență încercări de a ne distruge și când am fost la putere, și înainte când eram în opoziție, și acum doar pentru faptul că purtăm această denumire – Partidul Comuniștilor. Aceste încercări nu încetează. Și din interiorul țării, și din exterior”, a declarat Vladimir Voronin.

În ceea ce privește scrutinul parlamentar din acest an, Vladimir Voronin spune că formațiunea pe care o conduce va accede cu siguranță în legislativ, dar nu poate prognoza cu câte mandate.

Total
0
Shares
Total
0
Share