Vladislav Cotici: “Înregistrarea afacerilor în sectorul apicol nu este un proces anevoios”

Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Vladislav Cotici, consideră că înregistrarea afacerilor în sectorul apicol nu este un proces anevoios.

“La sfârșitul anului trecut, Parlamentul a aprobat modificări la activitatea sanitar-veterinară, iar astfel a fost facilitat procesul de înregistrare a afacerilor deținute de apicultori, inclusiv înregistrarea va putea fi obținută gratuit. Pentru ca apicultorii să poată comercializa produsele apicole, acestea trebuie să fie certificate, dar pentru asta trebuie să deții rapoarte de laborator asupra produsului care urmează să-l vinzi. În cazul când ai stupi de albini doar pentru familie, fără să o comercializezi, nu îți trebuie aceste acte. Dacă e vorba de comerț, atunci trebuie să știm cu ce vom alimenta consumatorul nostru local, dar și pe cel străin, fiindcă 85% din producția de miere este exportată”, a precizat pentru Sputnik, Vladislav Cotici, Directorul General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Vladislav Cotici mai spune că această decizie a fost luată în special pentru a proteja consumatorul local.

“Până acum erau oferite autorizații sanitar-veterinare, dar ele se acordau ca să mergem în ajutorul acelor apicultori, dar oricum aveau de întocmit un șir de acte permisive. Nu înțeleg de ce apar atâtea nemulțumiri. Este un lucru la care foarte greu am ajuns, ca în final, pentru o simplă înregistrare, apicultorii să pună la îndoială deciziile”, a mai spus Vladislav Cotici.

Directorul general al ANSA recunoaște însă că în lege există lacune și ar fi bine într-adevăr în lege să fie stipulat de la câți stupi de albine în sus apicultorii trebuie să-și înregistreze afacerea, însă acest lucru nu ține de competența agenției pe care o conduce.

“Nu este de competența ANSA să facă modificări, ci este Ministerul Agriculturii care ar trebui să vină cu asemenea intenții de modificare a legislației, astfel încât să fie claritate în cazul căror apicultori se aplică legea respectivă. Evident că nu e corect ca un apicultor cu 5 stupi să fie în aceeași situație ca unul ce deține 100 de stupi, însă acum nu avem această precizare în lege”, a precizat Cotici.

În următoarea perioadă ar urma să aibă loc o ședință la care vor participa reprezentanți ai Consiliului de Producere a Mierii, ANSA, dar și ai Ministerului Agriculturii, unde se va discuta subiectul și cel mai probabil se vor găsi posibilități pentru înlăturarea neclarităților din cadrul legal.

Precizăm că niciun apicultor din țară nu poate beneficia de subvenții, dacă nu-și înregistrează afacerile legal. Asta ne-au comunicat reprezentanții Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură.

Potrivit datelor de la AIPA, pe parcursul anului trecut, 91 de apicultori au primit subvenții în valoare totală de 8,7 milioane de lei pentru construcția a 38 de ferme apicole și modernizarea altor 53. De asemenea, 77 de apicultori au primit 4,2 milioane de lei pentru procurarea a circa 166 652 de familii de albine. Alte două milioane de lei au fost acordate pentru 5 apicultori care au procurat utilaje de prelucrare a mierii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share