Vor fi stabilite noi categorii de cetățeni cu dreptul la reabilitare balneo-sanatorială gratuită

Vor fi instituite noi măsuri de protecție socială pentru soții veteranilor de război căzuți la datorie și soții persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de Guvern și a obținut raportul pozitiv al Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie, pentru prima lectură.

Proiectul prevede modificarea Legii cu privire la veterani. Potrivit modificărilor propuse, soții participanților la cel de-al Doilea Război Mondial sau la acțiuni de luptă în timp de pace din rândurile militarilor căzuți la datorie sau ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate, precum și copiii acestora până la atingerea vârstei de 18 ani sau după această vârstă în cazul în are își continuă studiile în instituțiile de învățământ, până la terminarea studiilor, însă cel mult până la atingerea vârstei de 23 de ani, vor avea dreptul la tratament sanatorial gratuit. Astfel, categoriile respective vor fi asigurate, o dată la trei ani, cu bilete de tratament sanatorial în centrele de reabilitare ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și în alte instituții de acest tip.

Cheltuielile necesare pentru realizarea acestei propuneri constituie cca 752,1 mii lei anual pentru 307 persoane din categoria menționată.

Totodată, proiectul prevede modificarea Legii privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Centrala atomo-electrică de la Cernobîl. Se propune reglementarea organului care eliberează legitimațiile  Eliberarea acestora se va efectua doar de către organele administrativ-militare.

Proiectul urmează a fi dezbătut în cadrul ședinței plenare a Parlamentului. Se propune aplicarea noilor prevederi începând cu 1 ianuarie 2021.

Citește și: Parlamentul a extins categoriile de beneficiari ai subvențiilor în agricultură

Total
0
Shares
Total
0
Share