Voronin: Oamenii au obosit de cuvântul „reformă”

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, acuză actuala guvernare că ar fi preocupată doar de imaginea sa pe plan extern, ignorând problemele reale ale cetățenilor. Potrivit lui Voronin, sarcina principală a autorităților ar trebui să fie modernizarea agriculturii, crearea locurilor de muncă și relansarea economiei, nu deplasările în străinătate, notează IPN.

Liderul PCRM spune că guvernanții PAS s-ar fi cramponat de cuvântul „reformă” și folosesc această retorică pentru a distrage atenția publică de la problemele grave cu care se confruntă țara.

„Lumea deja a obosit de cuvântul ‘reformă’. De ani de zile vorbim și totuși reforma se limitează doar la a fugări cadrele din sistem și la a-i pune pe ai lor în funcții. Agricultura este distrusă, nu există piețe de desfacere. În Europa nu putem duce marfa pentru că nu corespundem standardelor, piața rusă este închisă, pentru că ne-am poziționat la Kiev pe platforma Crimeea împotriva Rusiei. Acestea sunt problemele reale, de ele trebuie să fie preocupată guvernarea, nu de aceste călătorii în străinătate”, a mai Voronin în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la M1

Voronin califică drept „insignifiante” cele 36,4 milioane de euro oferite de Uniunea Europeană în calitate de suport bugetar. Liderul comuniștilor, spune că Republica Moldova nu poate miza la nesfârșit pe fonduri din exterior.

„Ce înseamnă pentru Republica Moldova, chiar dacă nu suntem o țară atât de mare, 36 de milioane de euro? Nimic, e zero, suma este doar pentru a-i achita Nataliei Gavrilița deplasările în străinătate. Dacă vom aștepta doar credite și granturi străine, nu vom realiza nimic. Trebuie să ne organizăm economia, să creăm condiții de deschidere a afacerilor, care aduc bani țării, dar nu să stăm și să așteptăm să ni se dea de pomană. Mai ales că aceste credite care ni se oferă nu reprezintă o pomană, va trebui să le întoarcem cu dobândă”, a spus Vladimir Voronin.

Veteranul comunist și-a exprimat indignarea că de la începutul sesiunii parlamentare de toamnă-iarnă niciun proiect al opoziției nu a fost introdus pe ordinea de zi pentru a fi dezbătut în plenul Legislativului, fiind ignorată vocea opozanților puterii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share