Economic

”Vremuri bune” în domeniul HoReCa! Prețurile în cafenele, restaurante și hoteluri vor crește cu vreo 30%

Pinterest LinkedIn Tumblr

HoReCa anunță scumpiri. Reprezentanții hotelurilor, restaurantelor și ale cafenelelor au emis un comunicat de presă în care declară că prețurile în acest sector vor crește inevitabil, drept urmare a scumpirii gazelor naturale.

„Majorările în lanț, care se vor produce în urma scumpirii gazului, vor crește devizul de cheltuieli ale restaurantelor. Cheltuielile pentru serviciile comunale vor crește de minim 3 ori și vor ajunge să se reflecte în prețul produsului – se așteaptă majorări cu 30 la sută. Teoretic, introducerea cheltuielilor în prețul bucatelor ar acoperi sumele exorbitante pe care trebuie să le compenseze fiecare local. În același timp, instituțiile de alimentație publică vor păstra aceeași capacitate de lucru, dar, vor avea mai puțini oaspeți. Cetățenii se vor orienta spre acoperirea cheltuielilor primare, în special în perioada rece a anului, precum: achitarea serviciilor comunale, hrană, îmbrăcăminte și alte necesități personale. În prezent, o persoană cheltuie pentru divertisment (inclusiv frecventarea unităților de alimentație publică) 4% din venituri.

Astfel, odată cu majorarea prețurilor în lanț, inclusiv majorarea prețurilor în restaurante, va scădea numărul consumatorilor și cecul mediu de consum. În acest context, intervenția și suportul autorităților pentru un sector important al economiei este imperios necesar. Sperăm că autoritățile își vor revizui decizia de a nu subvenționa agenții economici și vor susține un sector al economiei, care în urma pandemiei este la limita falimentului”, se arată în comunicat.

loading...

Comments are closed.