Vremuri bune?! Studenţii vor plăti mai mult pentru taxele de studii la universităţile din țară

Taxele de studii la universităţile din Moldova s-au majorat din cauza inflaţiei şi crizei energetice, informează IPN.

Secretarul comisiei de admitere a Academiei de Studii Economice (ASEM), Serghei Portărescu, a precizat că Academia are costuri care trebuie fi acoperite şi care sunt influenţate de inflaţie.

Taxele de studii la ASEM variază de la 8500 până la 9500 de lei la licenţă şi în jur de 10 mii de lei la master. „Trebuie să achităm şi serviciile comunale, şi profesorii la rândul lor aşteaptă măcar o modestă majorare de salarii ca să poată şi ei să facă faţă. Le-am majorat mai puţin decât au făcut-o alţii”, a spus Serghei Portărescu.

Academia ar putea să primească acum mai mult de 2500 de studenţi. Numărul locurilor bugetare s-a majorat comparativ cu anul trecut şi constituie 470 de locuri, dintre care 12 locuri cu finanţarea de la buget sunt prevăzute pentru cetăţeni ai altor state.

Şi la Universitatea Tehnică taxa de studii s-a majorat comparativ cu anul trecut. Radu Melnic, secretarul comisiei de admitere, a spus că „universitatea, timp de o lună, a plătit dublu pentru încălzire. În loc de un milion şase sute, universitatea a plătit trei milioane şi jumătate”. Preţurile la energia electrică, gaze şi încălzire au provocat modificarea preţului contractelor de studii, iar reforma reorganizării prin fuziune (absorbţie) a universităţilor a influenţat procesul educaţional.

Secretarul responsabil al comisiei de admitere a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Alexandru Corlăteanu, a menţionat că universitatea oferă programe, ca: Nutriţie umană, Sănătatea mintală publică, Optometrie clinică, Fiziokinetoterapie şi reabilitare. Cele mai solicitate specialităţi rămân: Stomatologie, Medicină şi Farmacie. Planul de admitere în acest an prevede 450 de locuri cu finanţare de la bugetul de stat pentru studii de licenţă şi integrate şi 492 de locuri în bază de contract. Secretarul a punctat că anul trecut absolut toate locurile bugetare au fost completate. Taxele în acest an nu au fost majorate, la unele specialităţi chiar a scăzut preţul la contract.

Viorica Gladchi, secretar comisiei de admitere a Universităţii de Stat din Moldova, a spus că taxele de studii s-au majorat, dar nesemnificativ, cu 500 sau 1000 de lei.

Potrivit deciziei Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova se reorganizează prin absorbţia Academiei de Administrare Publică, a Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport şi a mai multor Institute din ţară. Universitatea Agrară va fi absorbită de Universitatea Tehnică. Academia de Studii Economice se reorganizează prin absorbţia Institutului Naţional de Cercetări Economice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share