Zeci conducători auto s-au ales cu amenzi după ce au fost trași pe dreapta de inspectorii ANTA

În vederea prevenirii și combaterii transportului ilicit, precum și asigurării transportului rutier de persoane în siguranță și confort, inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au monitorizat în perioada 18 aprilie – 03 mai curent, operațiunile de transport rutier de mărfuri și persoane prin servicii regulate și ocazionale în trafic național și internațional, informează Realitatea.md

Astfel, în cadrul acțiunilor de monitorizare și control organizate pe traseele naționale, în zona punctelor de traversare a frontierei de stat și în aproprierea autogărilor, au fost aplicate sancțiuni prin întocmirea a 148 procese verbale cu privire la contravenție pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.

„În cadrul acțiunilor de control efectuate pe străzile adiacente autogărilor și stațiilor auto, 24 conducători auto au fost trași la răspundere contravențională, fiind aplicate amenzi în mărime de 210 u.c. (10.500 lei). Totodată, pentru utilizarea echipamentului fraudulos capabil să modifice datele aparatului de înregistrare şi/sau ale dispozitivului de limitare a vitezei, falsificarea foilor de înregistrare ori a datelor descărcate de pe tahograf şi/sau de pe cartela tahografică a conducătorului auto, un operator de transport și 2 conducători auto au fost trași la răspundere contravențională”, se arată în nota informativă a ANTA.

Concomitent, pentru încălcarea normelor de efectuare a transporturilor rutiere cu greutăți și/sau gabarite ce depășesc limitele admise, au fost întocmite 300 procese verbale privind controlul sarcinii pe osie, fiind calculate taxe de folosire a drumurilor în sumă de 612 euro.

În acest context, Agenția Națională Transport Auto solicită operatorilor de transport rutier să asigure respectarea condițiilor și obligațiunilor impuse de actele normative în vigoare în domeniul transportului rutier de mărfuri și persoane.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share