Externe

Zeci de oameni îngropați de vii, după ce o alunecare de teren uriașă a lovit o autostradă din India

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cel puțin 40 de oameni ar fi prinși sub pământ, după ce o alunecare de teren uriașă s-a produs în statul indian Himachal Pradesh, informează BBC.

Un camion, un autobuz de pasageri și mai multe mașini au fost acoperite de pământ și pietre, relatează presa locală. Alunecarea de teren a lovit o autostradă din districtul Kinnaur.

Poliția și autoritățile locale au început operațiunile de salvare, a anunțat Jairam Thakur, ministrul-șef al statului.

Nu se știe pentru moment ce a provocat alunecarea de teren de miercuri. Poliția de frontieră indo-tibetană a fost trimisă la fața locului să ajute în cadrul operațiunii de salvare, iar Forța Națională de Răspuns la Dezastre a fost pusă în stare de alertă.

India s-a confruntat cu mai multe alunecări de teren dezastruoase în ultimele luni.

loading...

Comments are closed.