Prim-Ministru: Actualul Guvern se va concentra DEFINITIV pe problemele social-economice

Ion Chicu, Prim-Ministrul Republicii Moldova

Actualul Cabinet de miniștri se va concentra definitiv pe problemele social-economice, iar aproape 40% din agenda Guvernului este destinată întâlnirii cu investitorii. Declarația aparține premierului Ion Chicu și a fost făcută în cadrul ședinței Consiliului Economic pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova, transmite democracy.md.

„Dialogul dintre Guvern și comunitatea de afaceri este esențial pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova. Obiectivele prioritare pe această dimensiune sunt crearea unui climat de afaceri predictibil, care securizează investițiile. Guvernul va susține crearea locurilor de muncă și investițiile în modernizarea economiei”, a declarat Ion Chicu.

Una dintre prioritățile Guvernului este reforma în sistemul de drept.

”Vom avansa rapid pe reforma justiției și ne vom focusa atenția pe dezvoltarea infrastructurii. Acestea sunt și cele mai importante cerințe ale investitorilor străini care sunt gata să dezvolte afaceri în țara noastră”, a menționat Ion Chicu.

În cadrul reuniunii, premierul a enumerat un șir de inițiative ale Guvernului, menite să încurajeze activitatea antreprenorială, precum investițiile masive în infrastructura rutieră programate pentru anul 2020, sau instituirea funcției de Avocat al Antreprenorului, care are misiunea de a simplifica și eficientiza procesul de gestionare a afacerilor în Republica Moldova.

La rândulm lor, reprezentanții asociațiilor de business și ai mediului de afaceri au enumerat un șir de acțiuni ce ar putea îmbunătăți climatul de afaceri, printre care: diminuarea cotei TVA pentru sectorul HORECA, plafonarea tarifelor la achitările online, amenințările generate de activitatea antreprenorială pe patentă, susținerea plăților electronice, digitalizarea serviciilor medicale, demonopolizarea serviciilor oncologice, crearea normelor menite să elimine risipa alimentară, transparența activității CNAM etc.

La ședință au participat circa 90 de reprezentanți ai mediului de afaceri și ai instituțiilor partenere în dezvoltarea Republicii Moldova. La reuniune, de asemenea, au participat ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, și un număr de șefi de instituții publice.

Citește și: Vlad Filat se vrea compătimit de societate, iar următorul pas va fi victimizarea, susține Stanislav Pavlovschi

Total
0
Shares
Total
0
Share