A început înscrierea la Programul național de studiere a limbii române

Ministerul Educației și Cercetării a dat startul înscrierii la programul național privind învățarea limbii române. Acesta este destinat inclusiv adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Cursurile sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat. Lansarea programului a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă de către ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.

Înscrierea la cursuri se va face în perioada 5-26 mai 2023 prin completarea unui formular online, accesând următorul link: ctice.md

În cazul în care nu este posibilă înregistrarea online, persoanele interesate se pot adresa la instituția de învățământ din localitate, în perioada 10-26 mai 2023, în zilele de lucru, pentru a fi ajutate să completeze cererea.

Cursurile vor fi organizate atât cu prezență fizică, cât și online, în mai multe regiuni din Republica Moldova, care vor fi stabilite conform cererilor depuse de solicitanți.

Ministerul Educației și Cercetării preconizează că, prin acest program vor fi instruite în anul curent circa 2,5 mii de cadre didactice și de conducere din instituțiile de învățământ general și circa 4 mii de persoane adulte din diverse categorii profesionale (justiție, medicină, arte, administrație publică centrală și locală etc), inclusiv refugiați din Ucraina.

La finele cursului de învățare a limbii române, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

Programul național privind învățarea limbii române a fost aprobat de Guvern și se va desfășura pe parcursul anilor 2023-2025.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share