Accident cu motocicleta, la Ialoveni. Un minor de 16 ani a ajuns la spital

Un  adolescent a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu o motocicletă. Accidentul a avut loc în această seară în jurul orei 17:30, în localitatea Ruseștii Noi, din raionul Ialoveni.

Potrivit datelor preliminare, în accident a fost implicată o motocicletă de model Viper care era condusă de un adolescent în vârstă de 16 ani. Din motive necunoscute încă de anchetă, dânsul a pierdut controlul ghidonului, iar motocicleta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat pe acostament.

În urma accidentului, adolescentul s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportat la un spital din Chișinău pentru a i se acorda ajutorul medical necesar.

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share