Externe

Ana Guțu a fost numită secretar de stat în Guvernul pe cale de demisie al României

Pinterest LinkedIn Tumblr

Vicepreședintele Partidului Unității Naționale, Ana Guțu, a fost numită secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova în Guvernul României, în timp ce Liderul UDMR din Senat, Cseke Attila, a anunțat că Uniunea va susține moțiunea de cenzură anunțată de PSD pe tema asumării răspunderii Guvernului pe alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Despre numirea Anei Guțu, a anunțat europarlamentarul și președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac.

„Premieră pentru România! Prim-ministrul României a numit-o pe doamna Ana Guțu, profesor universitar din Chișinău, în funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova. Este un mesaj puternic pe care țara noastră îl transmite românilor de peste Prut! Trebuie să-i mulțumesc premierului Ludovic Orban pentru că a respectat angajamentul asumat și a creat, în premieră, această structură guvernamentală cu un rol esențial în impulsionarea relațiilor dintre cele două state cu trecut și viitor comun”, scrie Tomac pe pagina sa de Facebook.

Pe de altă parte, se pare că Guvernul de la București, condus de Orban, se clatină tot mai tare.

Cseke Attila, Liderul UDMR din Senat, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că dacă Guvernul cade în urma moțiunii de cenzură poate fi un prim pas spre alegerile anticipate, ca o soluție de cristalizare a vieții publice și politice.

„UDMR nu susține modificarea legii electorale și revenirea la alegerea primarilor în două tururi, cu modificarea regulilor jocului în timpul jocului, cu câteva luni înainte de alegerile locale. Avem o decizie a CCR și o recomandare a Comisiei de la Veneției, care spun să nu se modifice legea electorală în ultimul an al autorității respective pentru care se organizează alegeri. UDMR nu poate de unul singur să depună o moțiune de cenzură, dar dacă se depune una de alt partid, și am înțeles că PSD asta intenționează, atunci poziția UDMR este aceea că vom susține moțiunea de cenzură pe această temă a asumării răspunderii Guvernului pe alegerea primarilor în două tururi. Urmează ca, în funcție de ceea ce se întâmplă, dacă Guvernul cade, poate fi un prim pas spre alegerile anticipate, ca o soluție de cristalizare a vieții publice și politice, având în vedere că în următorii 4 ani nu mai sunt alegeri și s-ar putea forma o majoritate solidă în Parlament care să susțină Guvernul”, a spus Cseke.

ntrebat dacă s-a așteptat la această atitudine a PNL, de a-și asuma răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, senatorul UDMR a răspuns că nu.

Ideea demisiei Guvernului Orban, în scopul de a se declanșa anticipate, nu e o noutate. Acest scenariu a apărut în presa de peste Prut, imediat după ce însuși Orban a anunțat despre dorința sa și a formațiunii politice din care face parte de a se declanșa anticipatele pentru a scăpa de PSD-iștii din Senat și Parlament.

Citește mai mult aici: Partenerii politici ai Maiei Sandu de la București au decis să bage România în alegeri anticipate

Comentați știrea

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook - Telegraph Moldova   
loading...

Comments are closed.