Social

Aproape 30 de persoane care domiciliază în Chișinău au depus jurământul pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un grup de 29 de persoane care domiciliază în municipiul Chișinău au depus ieri, 26 octombrie, jurământul pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei Republicii Moldova, în prezența viceprimarului capitalei, Angela Cutasevici.

Persoanele cărora le-a fost acordată cetăţenia Republicii Moldova sunt originare din Federaţia Rusă, Ucraina, România, Italia, Azerbaidjan, Turcia, Siria, Libia, Bangladesh, Yemen și Sierra Leone. Dintre aceștia, 28 de beneficiari au obţinut cetăţenia statului nostru, iar o persoană şi-a redobândit-o.

Viceprimarul Angela Cutasevici i-a felicitat pe cei prezenți la eveniment cu ocazia dobândirii cetățeniei, îndemnându-i totodată să respecte legislația și să contribuie la prosperarea Republicii Moldova.

Din anul 2003 şi până în prezent, 704 persoane care locuiesc în municipiul Chişinău au obţinut cetăţenia Republicii Moldova, inclusiv 64 în anul curent.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a obţine sau a redobândi cetăţenia Republicii Moldova, solicitanţii trebuie să susţină un examen de cunoaştere a limbii și a istoriei statului, precum şi a legislaţiei naţionale. O comisie specială guvernamentală examinează dosarul, după care este emis decretul Preşedintelui Republicii Moldova. Ulterior, solicitantul depune jurământul în faţa Primarului General al municipiului sau a preşedintelui de raion.

Citește și: Un grup de patru persoane au depus astăzi jurământul pentru redobândirea cetățeniei Republicii Moldova

 

loading...

Comments are closed.