Cavcaliuc: La comanda politicienilor, procuratura continuă abuzurile și ilegalitățile

cavcaliuc

Procuratura ignoră toate demersurile președintelui Partidului PACE și ale avocatului său și continuă abuzurile și ilegalitățile, în interesul politicienilor de la guvernare.

Ignorând toate argumentele prezentate și cererea repetata de recuzare a procurorului de caz, conducerea procuraturii Sângerei continuă instrumentarea dosarului politic.

Gheorghe Cavcaliuc a prezentat anterior probe că procurorul Zaharia este în conflict de interese și șantajabilă din cauza soțului său, cercetat penal. Mai mult, Ludmila Zaharia periodic primește bani sub formă de cadouri, ceea ce trezește suspiciuni privind integritatea sa.

Procuratura Generală și cea din Sângerei refuză să comenteze aceste informații, dar și cererea repetata de recuzare a procurorului Zaharia.

Totodată, menționăm că avocatul dl Cavcaliuc se află în concediu ordinar, despre care fapt a informat organele de resort.

Liderul PACE declară că a respectat, respectă și va respecta legea. Și în acest caz și în altele va oferi declarațiile de rigoare, doar că în fața unor procurori cinstiti, echidistanți și imparțiali.

Mai mult, Cavcaliuc a anunțat public, ieri, că după o campanie electorală extenuantă, pleacă în concediu împreună cu familia sa.

Anterior, Telegraph Moldova l-a citat pe avocatul Ștefan Gligor, care i-a dat dreptate, în această situație, lui Gheorghe Cavcaliuc:

„Învinuitul este în drept de a expedia un demers de recuzare. Dacă există bănuială de exercitare părtinitoare a obligațiilor sale, de către procuror, este inadmisibil să investigheze cazul în continuare și acesta poate să fie recuzat de către avocat sau de către învinuit”, a declarat Ștefan Gligor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share