Chicu, după demisia Nataliei Gavrilița: În istorie pleacă cel mai incompetent și nociv Guvern pe care l-a avut Republica Moldova vreodată

În istorie pleacă cel mai incompetent și nociv Guvern pe care l-a avut Republica Moldova vreodată. Un Guvern, care a distrus sistemul public de administrare a statului, care a înglodat fără precedent țara în datorii, dar și a sărăcit enorm populația țării, susține Ion Chicu, președintele PDCM, după anunțul Nataliei Gavrilița despre demisia din funcția de premier.

”Acest Guvern a ignorat Constituția și legile țării, a comis crime grele împotriva statului și cetățenilor țării. Împreună cu Maia Sandu, acest guvern a uzurpat puterea în stat, sechestrânf Procurorul General și subjugând fără precedent justiția țării.

Membrii acestui guvern sunt criminali, deoarece prin intermediul Comisiei Situații Excepționale au jefuit țara de miliarde de lei, au limitat drepturile constituționale a sute de persoane fizice și juridice, au trădat țara prin înțelegeri obscure cu complicii lor din interiorul țării, dar și de peste hotare.

Am depus astăzi Sesizarea la Procuratura Generală pentru tragerea la răspundere penală a membrilor Guvernului Gavriliță. Demisia rușinoasă nu-i poate absolvi de răspundere pentru crimele grave pe care le-au comis”, a declarat Chicu.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share