Cinci angajate ale Direcției regionale „Nord” a IGC au participat la o sesiune de instruire în cadrul proiectului “Femeia SPIA”

Ieri, 6 august, în incinta Direcției regionale „Nord” a Inspectoratului General de Carabinieri a avut loc o sesiune de instruire în cadrul proiectului „Femeia SPIA”, implementat de Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI cu sprijinul financiar oferit de Programul de granturi FLEX Alumni, care este finanțat de Biroul Afaceri Educaționale și Culturale al Departamentul de Stat al Statelor Unite (ECA) și administrat de Consiliile Americane pentru Educație Internațională.

Astfel, cinci angajate ale DR ”Nord” a IGC în comun cu alte 15 funcționare ale subdiviziunilor MAI din municipiul Bălți au beneficiat de activitățile din cadrul proiectului “Femeia SPIA”. Participantele la instruire au fost informate despre integritate, au abordat problemele și provocările, derogările etice și deontologice ale funcționarelor MAI.

Totodată, în agenda activităților în cadrul proiectului a fost inclusă și instruirea cu privire la acordarea primului ajutor premedical, care are o importanță deosebită în activitatea angajaților MAI.

„Femeia SPIA” (Sigură, Puternică, Integră, Ambițioasă) este un proiect pilot implementat de SPIA, care are o abordare personală, bazată pe distinctul personalității funcționarelor MAI cu scopul de a oferi noi experiențe și dezvoltare profesională continuă.

Citește și: Ofițerii SPIA și INSP au efectuat o razie în municipiul Chișinău și localitățile adiacente. Ce încălcări au descoperit

Total
0
Shares
Total
0
Share