Cine minte despre mita pentru Maia Sandu? Primăria Timișoara – da, Președinția – ba

Sâmbătă, 13 ianuarie 2024, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit Premiul Timișoara pentru Valori Europene în prezența unui public numeros de peste 500 de oameni, care a umplut până la refuz sala Cinema Timiș. Au participat la ceremonie reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai corpului diplomatic, cultelor, mediului de afaceri și societății civile, precum și juriul premiului. Președinta Maia Sandu s-a aflat la Timișoara timp de două zile, la invitația primarului Dominic Fritz.

”Premiul Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat de Primăria Municipiului Timișoara anul trecut și recompensează personalități de anvergură internațională care promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Premiul este dotat cu suma de 30.000 euro, acoperită din sponsorizări”, scrie în comunicatul de presă al Primăriei Timișoara, fiind subliniat că s-a dat și suma de bani.

„Primesc acest premiu ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate – o luptă dreaptă, legitimă și necesară pentru viitorul nostru și al întregului continent!”, a declarat Maia Sandu de pe scena evenimentului, subliniind că a primit premiul.

Astăzi, pentru a clarifica aceste aspecte, redacția telegraph.md a expediat un demers la Președinție, prin care s-a solicitat modul în care au fost luați banii, precum și informații despre lipsa sponsorilor.

Spre seară, dar nu înainte ca informația să fie scursă în presa afiliată PAS și Maiei Sandu, redacția noastră a primit următorul răspuns:

Bună ziua. Stimate Domnule, Gandrabur, Vă expediem răspunsul Irinei Gotisan-Sotnic, purtătoarea de cuvânt a Președintei Maia Sandu, la solicitarea dvs.

„Premiile internaționale oferite pentru progresele Republicii Moldova, în semn de apreciere pentru eforturile Președintei Republicii Moldova constituie o recunoaștere a realizărilor tuturor cetățenilor și adeziunii față de valorile democrației și libertății. Astfel de premii, din punctul nostru de vedere, nu se încadrează în noțiunea de cadouri, prevăzută în legislația națională. Pentru a clarifica orice suspiciune, instituția prezidențială a trimis un demers către CNA ca să ne ofere un răspuns despre modul în care legislația tratează astfel de situații.
Precizăm că Președinta Maia Sandu nu a primit premiul bănesc, în momentul în care va fi clar dacă legea permite recepționarea acestuia, instituția prezidențială va acționa transparent și va informa publicul despre modul în care vor fi utilizate aceste resurse.”

Ieri, la Realitatea TV, Olesea Stamate, parte a echipei PAS, nu a infirmat că Maia Sandu a primit un premiu în valoare de 30 de mii de euro. Mai mult, ea a spus că Aparatul Președinției trebuie să caute o soluție legală pentru ca Maia Sandu să-și însușească banii.

Conform articolul 2 și 6 din Hotărârea de Guvern nr.116/2020, cadourile admisibile sunt cadourile oferite din politețe sau cu prilejul acțiunilor de protocol, inclusiv monede metalice jubiliare și comemorative. Banii aflați în circulație, în monedă națională sau străină, mijloacele și instrumentele financiare de plată nu sunt considerate cadouri admisibile.

Total
1
Shares
Total
0
Share