Comentariul lui Alexandr Slusari despre protestul de astăzi

Gruparea criminal-politică Șor discreditează noțiunea “protest” în Moldova prin dorința destabilizărilor cu orice preț, prin revendicările extrem de populiste și prin perpetuarea tradiției proaste de a achita banii protestatarilor, este comentariul lui Alexandr Slusari despre protestul de astăzi.

“Doamna Tauber cu gașca ei, care din păcate mai rămâne în libertate, crede că toata lume a uitat ce au făcut ei în perioada lui Plahotniuc. Măcar odată au ieșit șoriștii atunci la protest să ceară ca Guvernul Filip să achite complet facturile la gaz, mai ales în perioada când au fost cheltuite jumătate de miliard de lei pentru oficiu nou luxos al Moldova Gaz ? Sau ați văzut aceasta grupare în stradă atunci când a fost majorată de același guvern vârsta de pensie? Să nu vorbesc de hotărărea celebră a cabinetului de miniștrii din 2016, care punea povara achitării miliardelor furate de Plahotniuc-Șor pe umerii contribuabililor. Toate acțiunile acestor indivizi erau direcționate pentru blocajul cu tușonca și hrișca a protestelor autentice ale poporului deșteptat contra regimului lui Plahotniuc.

Nu odată am criticat dur această guvernare pentru lipsa reformelor veritabile. Pentru dezastru economic, abondanarea sectorului agrar, tarife exagerate la gaz și acorduri de cartel continuă, care contribuie semnificativ la majorarea prețurilor. Pentru renunțare la descentralizare și consolidarea autonomiei locale. Pentru reforma justiției împotmolită. Pentru incompetență și aroganță unor miniștrii, precum și incapacitatea de comunicare. Rămân un cetățean în opoziția constructivă față de actuală putere.

Însă cei, care organizează protestul de azi, nu vor nici o reformă. Mai mult ca atăt, dacă vor fi implementate măcar pe jumătate aceste reforme, de la gruparea criminală Șor rămâne doar mătură lui Tauber. Oamenii, care vor fi aduși azi în capitală, sunt doar carne de tun, folosit cu cinismul cras de niște indivizi putrezi de bogați, care au furat bani suficienți să achite facturile celor, care azi ar veni la proteste.

Sigur că am multe întrebări și la serviciile noastre speciale. Eu știu precis că recent grupării Șor a fost restabilită finanțare din Federația Rusă. Dacă știu eu, precis cunosc acest lucru și toate autoritățile abilitate. Este vorba de zeci de milioane de euro. Apar întrebări retorice. De ce nu au fost luate măsuri reale de contracarare ? Cât timp societate va privi acest pescuit sportiv cu percheziții și rețineri pe 3 zile , după care nu urmează NIMIC , iar criminalii din nou obțin finanțare?

Pe toți cetățeni, chiar dacă au ca și mine multe pretenții față de guvernare, dar doresc adevărat binele Republicii Moldova, indemn să rămână azi acasă. Se așteaptă un protest destructiv, care nu are nimic cu interesele țării noastre”, a declarat Slusari.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share