Comisia Pre-Vetting nu i-a permis judecătorului Ion Chirtoacă să combată falsurile fabricate de către unele instituții de stat

Judecătorul Ion Chirtoacă vrea să treacă testul poligraf, „pentru a combate falsurile pe care anumite instituții ale statului le-au lansat” în adresa sa și a familiei sale. Magistratul a făcut declarația în cadrul audierilor din 13 martie la Comisia Pre-Vetting, în cadrul cărora au fost audiați și părinții judecătorului, aflați de mai mulți ani la muncă peste hotare, informează unimedia.info

VIDEO // Igor Dodon, după audierea părinților judecătorului Ion Chirtoacă: ”Maia Sandu, și tu ai o mamă?!”

La 13 martie, Comisia Pre-Vetting l-a audiat pe magistratul Ion Chirtoacă, în cadrul procesului de evaluare reluată, după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis contestația acestuia, în calitatea sa de candidat la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

„Făcând cunoștință cu materialele cauzei, aproximativ 2000 de file, m-am oferit să trec și testul poligraf, cu invitarea unui specialist, pentru a combate falsurile pe care anumite instituții ale statului le-au lansat în raport cu mine, familia mea și persoana mea. Mă refer la instituții ca Serviciul de Informații și Securitate, Centrul Național Anticorupție. Astăzi dimineață mi s-a comunicat printr-un mesaj pe email că îmi este refuzat, nu este posibil, comisia nu rezolvă acest aspect”, a declarat Ion Chirtoacă.

„Am spus și în explicațiile anterioare, am explicat în cele 11 file absolut totul. În esență niciodată nu am fost proprietarul banilor pe care mama și tata i-au transmis de peste hotare, pe contul meu. A fost deschis în anii studenției, mele, prin 2008 și transferurile au continuat pe parcurs. De ce acest cont a fost deschis pe mine? Am fost singurul reprezentant al familiei în țară”, a explicat magistratul, venind cu precizări referitor la aspectele care au provocat anumite suspiciuni membrilor Comisiei Pre-Vetting.

Total
0
Shares
Total
0
Share