Conducerea CNAM a avut o întrevedere online cu experţi ai FMI

Conducerea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) a avut miercuri, 21 octombrie, o şedinţă online cu echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), care discută cu autorităţile Republicii Moldova pentru a realiza exerciţiul regulat de colectare a informaţiei privind evoluţiile economice recente, a se informa asupra implementării angajamentelor asumate în contextul programului agreat cu autorităţile la nivel de experţi.

În cadrul întrevederii, părţile au discutat despre rezultatele curente şi indicii prognozaţi pentru anul 2021 ai fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), în special în contextul pandemiei de COVID-19.

Expertul FMI Samir Jahan a menţionat că “pandemia de COVID-19 nu trece atât de uşor şi dorim să cunoaştem care este starea actuală a sistemului de sănătate, care sunt constrângerile, precum şi prognoza cheltuielilor în domeniu pentru 2021”.

Directorul general al CNAM, Valentina Buliga, a informat expertul FMI despre veniturile acumulate în primele nouă luni ale anului curent în fondurile AOAM, cheltuielile executate din fondurile respective în aceeaşi perioadă, menţionând că acestea din urmă au crescut cu circa 823 milioane de lei faţă de perioada similară a anului trecut. Directorul general al CNAM a vorbit şi despre aplicarea majorării salariilor pentru lucrătorii medicali de la 1 septembrie, suplimentul la salariu pentru cadrele antrenate în lupta cu COVID-19.

“În situaţia pandemică actuală, când nicio ţară nu a fost pregătită pentru a face faţă, sistemul de sănătate din Republica Moldova şi lucrătorii medicali au făcut minuni şi merită toată aprecierea şi motivarea noastră pe viitor. Cheltuielile în medicină trebuie sa fie orientate şi în continuare către pacienţi şi lucrătorii medicali. Trebuie să fim prudenţi, obiectivi şi să înţelegem că fără suportul de la bugetul de stat nu vom putea face faţă tuturor cheltuielilor din sistem”, a declarat Valentina Buliga.

Totodată, reprezentanţii CNAM au prezentat informaţii şi despre veniturile şi cheltuielile fondurilor AOAM estimate pentru anul 2021.

Citește și: CNAM a demarat procesul de contractare a instituţiilor medico-sanitare pentru 2021

Total
0
Shares
Total
0
Share