COVID-19 // Remdesivir, produs în Bangladesh, vândut pe piața neagră în Republica Moldova, cu 180 de dolari fiola

Un tip de remdesivir, produs de o companie de generice din India, se vinde pe piața neagră din Chișinău, cu 180 de dolari fiola. Acesta este adus din Ucraina, cu microbuzul, relevă postalul Sănătate INFO, care a discutat cu unii pacienți care au procurat preparatul, dar și cu bărbatul care le vinde. Compania producătoare este din Bangladesh și nu are drept de licență din partea de Gilead de a produce medicamentul, transmite Telegraph.md, cu referire la Radio Chișinău

Potrivit sursei citate, Remdesivir este un antiviral autorizat condiționat în Uniunea Europeană și în SUA în tratamentul formelor severe de Covid-19. Deși ar trebui utilizat doar în circuitul spitalicesc din resursele centralizate de Covid-19, procurate prin mecanisme legale, pacienții sunt nevoiți să-l cumpere de pe unde găsesc.

Din documentele publicate la licitația din 20 octombrie, sursa citată a dedus că s-au procurat 7.000 de fiole, la prețul unui fiole de 361 de lei cu TVA. În total – 2 milioane 532 de mii 336 lei.

Unele spitale care au primit Covifor în cadrul licitației publice din octombrie, mai dispun de fiole, dar acestea sunt distribuite de Ministerul Sănătății, la solicitarea spitalelor.

În studiile clinice Remdesivirul a arătat rezultate contradictorii, iar Societatea Europeană de Terapie Intensivă a anunțat încă în luna noiembrie că nu recomandă utilizarea Remdesivirului, din cauza lipsei de dovezi că ar fi eficient. Rezultatele studiului Solidarity privind eficacitatea acestuia au fost făcute publice pe 15 octombrie, înainte cu 5 zile ca autoritățile să procure cele 7 mii de flacoane.

Pierderi de miliarde de dolari pentru New York, după ce milioane de oameni au părăsit orașul în timpul pandemiei

Total
0
Shares
 
Total
0
Share