DECIS: Fostul șef al Procuraturii Anticorupție va petrece următoarele 20 de zile după gratii

Viorel Morari , Recurs respinsi

Şeful Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari a primit 20 de zile de arest în izolator. Decizia a fost luată acum câteva minute de către magistraţii de la Judecătoria Ciocana.

Viorel Morari a declarat presei că nu este vinovat și că acest dosar este unul fabricat la comandă.
„Cum aș putea să fac asta? De față era avocatul din oficiu, procurorul și doi agenți de la Fulger. Cum aș fi putut amenința? Și să știți în primul rând că eu dacă ameninț eu mă țin de cuvânt”, a adăugat Morari.

Potrivit lui Morari, politicul este implicat sub forma de „a sustrage atenția”.

Totodată, Morari a negat „că ar fi primit indicații de la Vlad Plahotniuc și că este o aberație a procurorilor”.

Acum câteva luni mai mulți judecători de la Ciocana au semnat o plângere comună, adresată președintelui Dodon dar și speakerului socialist Zinaida Greceanîi că ar fi intimidați de procurori – în particular ar fi fost vorba de procurorii anticorupție. De altă parte, Procuratura Anticorupție și-a exprimat nedumerirea față de scrisoarea magistraților, menționând că „alegațiile invocate în document reprezintă nimic altceva decât o victimizare colectivă sub paravanul căreia, semnatarii vor să-și ascundă acțiunile și deciziile incompatibile cu legea”.

Telegraph.md amintește că la 26 decembrie 2019, Procurorul General, în temeiul a 2 acte de sesizare înregistrate la Procuratura Generală, a pornit urmărirea penală în baza articolului 327 alin.(2) lit.b) şi b1) – abuzul de serviciu şi articolului 332 alin.(2) lit.b) – falsul în acte publice din Codul penal, bănuit în comiterea acestor fapte fiind procurorul-şef al Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari.

Citește și: DOC // Alexandru Slusari a transmis Procuraturii Generale lista beneficiarilor furtului bancar

Total
0
Shares
 
Total
0
Share