DECLARAȚIE // Zeci de ani am votat răul cel mai mic și am trăit în rahatul cel mai mare

Moldovenii, care se bucură „fără rezerve, fără reținere, uneori euforic, pe alocuri isteric” de victoria Maiei Sandu ar putea fi decepționați. Și asta pentru că istoria ne-a arătat de mai multe ori că „am votat răul cel mai mic și am trăit în rahatul cel mai mare”. Opinia a fost expusă de către analistul politic, Olga Nicolenco, într-o postare pe Facebook, transmite Telegraph.md, cu referire la ABCnews.md

„Îmi amintesc cât de tare s-a bucurat poporul, când a câștigat Blocul “Moldova Democrată”, pe care Urechean, în câțiva ani, l-a transformat în pulbere. Și mai mult s-a bucurat lumea când primar general a devenit Chirtoacă, după care au urmat ani de dezamăgire. Apoi, oamenii s-au bucurat nemărginit, când a câștigat Filat, după care am fost izbiți de o decepție cumplită, care-i valabilă până azi. Intrarea în politica mare a Maiei Sandu, mai ales după plecarea din fotoliu de prim-ministră, tot a fost umbrită de deziluzii mari și așteptări neîmplinite”, scrie Nicolenco.

ULTIMA ORĂ // Decizia PDM cu privire la invitația lui Igor Dodon

Total
0
Shares
 
Total
0
Share