Donald Trump cere Europei să primească înapoi 800 de combatanți ai Statului Islamic! Reacția UE

trump sanctiuni china, trump conflict china

Preşedintele american Donald Trump a cerut sâmbătă seară Europei să primească înapoi sute de combatanţi ai Stat Islamic capturaţi în Siria, ameninţând că SUA vor fi forţate în caz contrar să-i elibereze, relatează The Telegraph.

“SUA cer Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi altor aliaţi europeni să primească înapoi peste 800 de combatanţi ai ISIS pe care i-am capturat în Siria şi să-i judece”, a scris preşedintele SUA într-o serie de postări pe Twitter. “Califatul este gata să cadă. Alternativa nu este una bună, pentru că vom fi forţaţi să-i eliberăm. SUA nu vor să vadă cum aceşti combatanţi ai ISIS se întorc în Europa, care este locul în care se aşteaptă să meargă”, a adăugat Trump.
 
“Facem atât de mult şi cheltuim atât de mult. A venit timpul ca alţii să iasă în faţă şi să facă treaba pentru care sunt foarte capabili. Noi ne retragem după ce victoria asupra califatului va fi 100%!”, a mai postat el.

statul islamic, grupari teroriste, terorism orientul apropiat, lupta cu terorismul, teracte teroristePostările sale pe Twitter intervin după ce vicepreşedintele SUA, Mike Pence a făcut apel la alte ţări să prea ştafeta în Siria în contextul în care trupele americane se retrag. Pe marginea Conferinţei pentru securitate de la Munchen, el a declarat presei că SUA vor ca alte ţări să ofere militari şi alte resurse pentru a contribui la securizarea Siriei.

“Cerem altor naţiuni să ni se alăture şi să furnizeze resursele, sprijinul şi personalul necesare pentru a asigura zona şi a împiedica Stat Islamic şi oricare altă organizaţie extremistă să se ridice şi să-şi recucerească teritoriul”, a spus Pence.

 
Donald Trump a provocat îngrijorare în decembrie când a anunţat brusc că SUA îşi vor retrage trupele din Siria şi că gruparea Stat Islamic a fost deja învinsă. Criticii au avertizat că gruparea teroristă nu a fost învinsă şi că o retragere ar putea duce la o resuscitare, în condiţiile în care aliaţii SUA din regiune nu pot gestiona ameninţarea de unii singuri.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share