Dorin Recean a găzduit la Chișinău vizita omologului polonez, Mateusz Morawiecki

Polonia va contribui în continuare la sporirea securității energetice a țării noastre și va oferi 20 de generatoare care vor fi distribuite spitalelor și altor instituții publice din țară. Anunțul a fost făcut la întrevederea premierului Dorin Recean cu omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, aflat în vizită oficială la Chișinău.
Prim-miniștrii au menționat că cetățenii ambelor state trăiesc la hotar cu războiul injust al Rusiei împotriva Ucrainei, susțin ferm poporul ucrainean și acționează, împreună, împotriva actelor de subminare a păcii și stabilității în Europa. Un efort comun în acest sens a fost semnarea recentă de către șefii ai opt guverne, inclusiv Polonia, a scrisorii prin care Republica Moldova s-a adresat marilor companii din domeniul IT să acționeze împotriva manipulării și dezinformării.
Potrivit premierului Dorin Recean, Polonia contribuie considerabil la dezvoltarea țării noastre și la realizarea proiectelor de modernizare în sectoare, precum agricultura, afacerile interne și dezvoltarea regională. În același timp, oficialul a remarcat necesitatea intensificării cooperării în domeniul transporturilor, apărării, securității cibernetice și siguranței publice, dar și consolidarea colaborării economice, referindu-se la oportunitățile de investiții, oferite de Republica Moldova. „Ne dorim ca oamenii din Polonia, dar și din întreaga Europă să privească țara noastră ca o țară de oportunități, iar agenții economici să se simtă în siguranță”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Un pas spre consolidarea cooperării economice a fost organizarea Forumului moldo-polonez al oamenilor de afaceri, cu participarea a peste 50 de companii din ambele state, în cadrul căruia au fost semnate două documente – memorandumul în domeniul energiei regenerabile și memorandumul pentru dezvoltarea căii ferate. În vederea dinamizării contactelor bilaterale din cele două țări, va fi suplimentat și numărul de curse avia Chișinău – Varșovia – Chișinău, realizate de operatorul aerian polonez.

În altă ordine de idei, premierul Dorin Recean a apreciat sprijinul oferit de Polonia în promovarea aspirațiilor Republicii Moldova de a deveni membru al Uniunii Europene: „Noi construim Europa acasă, pentru ca cetățenii noștri să poată lansa o afacere, să aibă un salariu bine plătit, drumuri și școli bune, să beneficieze de servicii medicale și asistență socială la fel ca în Europa. În acest proces mizăm pe sprijinul continuu al Poloniei”.

La rândul său, prim-ministrul Mateusz Morawiecki a subliniat că țara sa este pregătită să ofere sprijin și expertiză pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Vom sprijini acțiunile autorităților de la Chișinău, menite să accelereze integrarea europeană și să deschidă negocierile de aderare la UE. Rămânem un susținător ferm al ireversibilității acestui parcurs european și vom oferi suport sistemic pentru implementarea reformelor lansate în beneficiul oamenilor”, a menționat premierul Mateusz Morawiecki.

La finalul întrevederii, prim-miniștrii Dorin Recean și Mateusz Morawiecki au aprobat declarația comună și memorandumul bilateral privind securitatea cibernetică.

De asemenea, cei doi premieri au susținut o conferință de presă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share